Intelligence pentru decizii in condiţii de risc şi incertitudine
Pe măsură ce societatea s-a globalizat și competiția economică a devenit mai acerbă, organizațiile, companiile private, marile corporații multinaționale – în special, dar și instituțiile publice au devenit tot mai interesate de managementul activităților de protecție, securitate și cunoaștere, cu atât mai mult cu cât amenințările cibernetice, teroriste, dezastrele naturale, bolile, accidentele, conflictele și fraudele ne preocupă pe toți.
Într-o lume tumultuoasă, aflată în permanentă schimbare și dominată de transparență, în care informațiile reprezintă activele cele mai valoroase, organizațiile, fie mari sau mici, și-au creat metodologii pentru ghidarea și formularea anticipativă a reacțiilor necesar a fi adoptate în situații de risc, promovând o cultură organizațională care încurajează comunicarea deschisă și un comportament etic în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Însă, în România, puțini dintre manageri cunosc / își dezvoltă abilitățile și competențele necesare pentru eliminarea incertitudinilor și îmbunătățirea rezultatelor organizației prin utilizarea intelligence-ului economic care presupune:
- valorificarea cunoașterii mediului de afaceri și a potențialului partenerilor;
- responsabilizarea conducerii și angajaților, transparentizarea proceselor și creșterea încrederii publice în informațiile diseminate de organizație;
- dezvoltarea competențelor sociale de cunoaștere, prevenire și răspuns în situații privind amenințări, vulnerabilități și riscuri;
- monitorizarea activităților, operațiunilor și detectarea breșelor de securitate;
- identificarea posibilelor evenimente de hazard și selecție adversă.
Solicită mai multe informații aici.